Dacian Cioloș, la Digi24: România are nevoie de un plan, nu doar de măsuri de urgență

„Sunt total de acord cu domnul președinte cu ceea ce a spus, astăzi, legat de măsurile care trebuie luate și pe partea de securitate sanitară pentru cetățeni, și pe partea economică. Pentru asta avem nevoie rapid de un guvern care, haideți să fim cinstiți, nu va avea o majoritate solidă în Parlament după ce va fi învestit. Nu are cum cu structura asta a Parlamentului. Cel puțin e un guvern care va putea emite OUG și care va putea veni cu un plan pentru că de asta are nevoie acum România, nu doar de măsuri de urgență”, a subliniat președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe, joi seară, în cadrul unei intervenții la Digi24.

„Când domnul Cîțu mie îmi spune «mă duc acolo pentru că vreau să guvernez»… l-am auzit la dumneavoastră pe Rareș Bogdan, care e unul dintre liderii PNL care spune același lucru, și cu câteva minute înainte de votul în Parlament, după o discuție, înțeleg, la Guvern își depune demisia, aici e ceva ce nu e clar. Modul în care au tratat desemnarea prim-ministrului și pregătirea investirii Guvernului arată neseriozitate, din punctul meu de vedere.

O să judece cetățenii români, alegătorii care așteaptă reforme pentru România și de asta au vrut schimbarea Guvernului PSD care ne-a dus într-o catastrofă pentru că acum îl văd pe domnul Ciolacu care dă lecții. Hai să nu uităm că în urmă cu câteva luni dânșii erau la guvernare și ținem foarte bine minte în ce hal au lăsat România. Astea sunt partidele cu tradiție democratică în România de 30 de ani – uitați ce ne propun. PSD am văzut ce ne-a propus, acum vedem de ce e în stare și PNL.